Mii de moldoveni, dornici de a se îmbogăți peste noapte, s-au lăsat convinşi să investească bani grei într-o pretinsă monedă virtuală, denumită Onecoin.
Oamenilor li s-a promis că noua criptovalută nu doar că va repeta sucesul Bitcoin-ului, care în câțiva ani a ajuns să coste mii de dolari, ci va deveni mijloc de plată universal.
Experții economici și cei din IT,trag un semnal de alarmă și atenționează asupra caracterului piramidal al acestei pretinse afaceri de succes.
Mai bine de doi ani, bulgăroaica Ruja Ignatova, care se declară creatoarea Onecoin, adună săli pline în sute de orașe din întreaga lume, unde își îndeamă invitații să nu rateze șansa de a deveni bogați.
"Peste doi ani nimeni nu își va aminti de Bitcoin. Onecoin va fi lider pe piața criptovalutelor."
Cert este că spre deosebire de monedele virtuale veritabile, care funcționează după un sistem decentralizat, în cazul ”Onecoin” lucrurile sunt total diferite.
"Onecoin-ul este centralizat. Există o companie, există un fondator, există evidenţă", a spus reprezentantul ”Onecoin” în Moldova.
"În momentul în care apare o companie, apare o persoană care spune ca reprezintă o instituție care pune în circulație o criptovalută, deja devine suspect",a spus expertul economic, Roman Chirca.
Solii Rujei Ignatova de la Chișinău dau asigurări că orice investiție în așa numita monedă Onecoin va crește ca pe drojdii.
"Onecoin-ul a început în 2014 cu preţul de 0,50 cenţi. Astăzi, ea este 12.85 şi este în prag de scumpire",a spus reprezentantul ”Onecoin” în Moldova.
"Costul unui Onecoin este la fel o poveste, ea nu este la bursa, ei au facut bursa lor în care nu poţi schimba nici într-o alta criptovaluta",a spus bloggerul Vitalie Lisnic.
Reprezentanții companiei spun că își vor lansa moneda la bursă în anul 2018. Până atunci monedele nu pot fi vândute sau schimbate.
"De ce nu o fac acum? Dacă acest lucru s-ar întâmpla acum Onecoin-ul imediat va prinde putere. Mă întreb: daca acest proiect este pe piaţă de doi ani, de ce moneda lansată de ei nu este întrebată de nimeni",a spus membru al Consiliului Director al Asociatiei Nationale a Companiilor din Domeniul TIC, Veaceaslav Cunev.
Șirul suspiciunilor în cazul Onecoin nu se oprește aici. Spre exemplu, nu este clar de ce compania a camuflat vânzarea monedelor sale virtuale sub un alt serviciu.
"Acum, Onecoin-ul, nu vinde criptovalută, însă vinde pachete educaționale",a spus reprezentantul ”Onecoin” în Moldova.
Preţul aşa ziselor "pachete educaţionale Onecoin" variază între 130 şi... atenţie, 188 de mii de euro!
"Arată că ei vor să se protejeze legal în eventualitatea unei adresări în instanță",a spus expertul economic, Roman Chirca.
Acest aspect ar trebui să pună cel mai mult în gardă pe potențialii investitori.
"Compania ne oferă nişte bonusuri extrem de generoase, sunt cinci la număr. Bonusurile se plătesc săptămânal, în fiecare zi de luni. Când toată lumea se trezeşte să meargă la muncă noi suntem cei mai fericiţi. Noi spunem Happy Monday",a sp8us TRANSFER-MTM- ONE COIN, Maxim Zorilă Gama.
"În această afacere există toate semnalmentele unei piramide financiare",a spus membru al Consiliului Directorul al Asociatiei Nationale a Companiilor din Domeniul TIC, Veaceaslav Cunev.
În lista reprezentanților Onecoin Moldova care au racolat cele mai multe persoane în această afacere, capetele de afiș sunt Lilia Scutaru, o moldoveancă stabilită la București și Andrian Arseni, fost director executiv al falimentarei companii de asigurări Euroasig Grup. Printre promotori Onecoin în Moldova se regăsesc și funcționari publici de rang înalt, dar și vedete din showbizul autohton.
"Am făcut prezentari frumoase, nu imi este rusine. Dar de la începutul lui noiembrie nu mai fac parte, mi-am scos toți banii."
Victoria Lungu nu crede că aceasta ar fi o piramidă financiară odată ce printre investitori sunt și:
"procurori, judecători, voi poate nu îi cunoaşteţi. Eu cunosc, avocaţi din SIS."
Reprezentanţii Procuraturii Generale nu ne-au confirmat, dar nici nu ne-au infirmat faptul că ar exista un dosar pe marginea activităţii Onecoin în Moldova.
Autoritățile din Germania, Italia, Belgia, Marea Britanie, Finlanda, Letonia, Belize, India și Kazahstan au demarat anchete penale în cazul acesteia. Reprezentanții oficiului central Onecoin din Sofia, Bulgaria, nu au fost de găsit pentru a comenta situația.
Citește mai mult:
https://www.publika.md/onecoin-o-noua-piramida-financiara-care-fura-mii-de-dolari-din-buzunarele-oamenilor-video_2980812.html#ixzz4t71xM16H
Follow us: @publikatv on Twitter |
publika.md on Facebook