Conduc structuri cu bugete de milioane, monitorizează şi reglementează pieţe de zeci de miliarde de lei, stabilesc tarife la utilităţi şi practic nimeni nu poate să facă afaceri în Moldova fără să interacţioneze cu ei. Vorbim despre directorii de agenţii şi instituţii de stat care au împuterniciri enorme şi primesc salarii ce depăşesc uneori chiar şi un milion de lei pe an. Datele despre milionarii moldoveni din bani publici au fost prezentate de site-ul Mold-Street.
Sursa citată a publicat o listă cu cel mai bine plătiți angajați ai structurilor ce se află în gestiunea ministerelor, din care rezultă că unii directori de agenții, comisii, sau autorități sunt remunerați de 4-5 şi chiar de zeci de ori mai bine decât conducătorii ţării.
Astfel, Iurie Armaşu, care a ocupat funcţia de director al Autorităţii Aeronautice Civile din noiembrie 2013 până în iunie 2015, a ridicat în anul 2014 un salariu brut de un milion 166 de mii 489 de lei, adică aproape 100 de mii de lei pe lună. Acesta a fost demis în iunie 2015, după ce împotriva lui a fost iniţiată o anchtă penală pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu pe 17 februarie, când ar fi autorizat convertirea a trei milioane de lei de pe contul instituţiei în euro, în condiţiile în care moneda europeană costa în acea zi 28 de lei. Adjunctul lui Armaşu, Nicolae Buzu, a primit în 2014 o remunerare ceva mai mică, de un milion 63 de mii 985 de lei, iar al doilea director adjunct, Radu Bezniuc, a avut un salariu anual de 928 de mii 194 de lei. Totodată, noul director al Autorităţii Aeonautice Civile, Mircea Maleca, cel care în 2014 ocupa funcția de şef al Air Moldova, a avut un salariu anual de 702 mii 344 de lei. O altă instituţie, a cărei conducere beneficiază de salarii fabuloase, este Banca Naţională a Moldovei. Şefii de la BNM primesc în medie câte 60-70 de mii de lei pe lună. Cel mai bine plătit a fost Aureliu Cincilei, viceguvernatorul BNM, care a obţinut anul trecut mai mult de un milion de lei. Este vorba despre salariul brut de la BNM de 739 de mii de lei, plus o remunerare de peste 292 de mii de lei de la Eurocreditbank, bancă la care statul a deţinut până în toamna lui 2014 peste 20% din acţiuni. Urmează guvernatorul Dorin Drăguţanu cu un salariu brut de 872 de mii 899 de lei. Venituri de peste 700 de mii de lei au mai avut anul trecut cel puţin încă doi şefi ai instituţiilor de stat. Este vorba despre fostul director al CNPF Artur Gherman şi directorul ANRE, Sergiu Ciobanu.