PĂCATUL
(Poezie scrisă cu o lună înainte de trecerea mamei în neființă.S-a dus în lumea celor drepți la 08.05.2005)
Am visat în astă noapte
C-a intrat în casă mama
Și-a-ntrebat, ca printre alte,
Ștergînd ochii cu basmaua:
”Ce mai faci, băiatul mamei
Și de ce nu vii pe-acasă?
Vezi trec zilele ca anii,
Bătrînețea mă apasă.
Viforul cumplit la tîmple
Albe-adunat troiene,
Cine știe ce se-ntîmplă
Doar părerea nu ne-o cere.
Vin-o, fiulei, acasă
Să mă vezi și să te văd.
Vin-o să mai stăm la masă,
Mai mult, mamei, eu nu-ți cer.
Crești și tu copii pe lume,
Cine știe, dragul meu,
Mîine vor pleca ca tine,
Și-ai să simți ce simt și eu”
Am îngenunchiat cuminte,
Vrînd ca să-i cerșesc iertare.
Dar nu am găsit cuvinte,
Căci păcatul e prea mare.
Nici motive n-am găsit
Să-mi justific micnicia...
La ce bun, doar sunt greșit
Fiindcă i-am trădat iubirea.
Și mi-am zis, atunci, în gînd:
Doamne, păcătoși vom fi
De-ncercăm a prețui
Părinții cînd nu mai sunt.