Azi, la Chişinău, au ajuns 13 camioane cu echipamente sanitare pentru combaterea pandemiei de Covid, donate de România. E vorba de un ajutor umanitar în valoare de peste două milioane de euro. Donaţia conţine măşti de protecţie, combinezoane şi mănuşi de unică folosinţă. Este al doilea lot cu echipamente sanitare, pe care România îl oferă Republicii Moldova pentru lupta împotriva pandemiei de coronavirus. De această dată, convoiul de camioane a fost primit aşa cum se cuvine, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.