Accident provocat de un poliţist! Un şofer de 29 de ani din Chişinău şi mătuşa sa au fost răniţi după ce un angajat al MAI i-a lovit în plin cu maşina. Victimele spun că omul legii era băut şi abia se ţinea pe picioare. Mai mult, acesta ar fi chemat în ajutor un alt poliţist pentru a scăpa basma curată. Oamenii legii au deschis un proces penal, dar şi o anchetă internă. Între timp, poliţistul a fost suspendat din funcţie.
Accidentul a avut loc sâmbătă seara pe traseul Chişinău-Leuşeni. Un bărbat aflat la volanul unei maşini Mazda venea din Nisporeni spre capitală, iar în automobil era şi mătuşa sa. În faţa lor, într-o altă maşină, condusă de cumnatul său, se aflau mai multe rude. Potrivit acestora, la un moment dat, pe şosea a apărut o maşină de poliţie care mergea în zig-zag. Automobilul din faţă a reuşit să evite impactul, tânărul cu Mazda însă a fost lovit în plin.
În urma impactului, tânărul de la volan şi mătuşa sa au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Raional Străşeni. Soţia şoferului, care se afla în maşina cumnatului împreună cu sora şi copilul său de trei ani, spune că poliţistul era beat criţă când s-a produs accidentul.
Victimele susţin că omul legii ar fi chemat în ajutor un alt poliţist pe care l-ar fi rugat să spună că el s-ar fi aflat la volan în momentul producerii accidentului. Asta pentru că era în stare de ebrietate avansată. Mai mult, el ar fi încercat să scoată şi plăcuţele de îmatriculare ale maşinii.
Reprezentanţii Ministerului de Interne confirmă accidentul.
Pe acest caz a fost deschis un proces penal, dar şi o anchetă internă pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul şi dacă poliţistul era sau nu în stare de ebrietate.