Dumnezeu Atotputernic spune: „Toate faptele Satanei se manifestă în om. Toate faptele omului sunt manifestări ale Satanei, neputându-L reprezenta, prin urmare, pe Dumnezeu. Omul este întruchiparea Satanei, iar firea omului este incapabilă să reprezinte firea lui Dumnezeu. Unii oameni au un caracter bun; Dumnezeu poate lucra prin caracterul unor astfel de persoane, iar lucrurile pe care aceștia le înfăptuiesc sunt îndrumate de Duhul Sfânt. Cu toate acestea, firea lor este incapabilă de a-L reprezenta pe Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu o face asupra lor reprezintă doar lucrul cu și extinderea asupra a ceea ce există deja în interiorul lor. Fie vorba de profeți sau de oamenii folosiți de Dumnezeu în vremurile trecute, nimeni nu Îl poate reprezenta nemijlocit.” „întrucât esența omului este diferită de cea a lui Dumnezeu. Omul nu poate trăi vreodată ca Dumnezeu şi, cu atât mai puţin, nu poate deveni Dumnezeu. Traiul pe care Duhul Sfânt l-a stabilit pentru om este în acord doar cu ceea ce Dumnezeu îi cere omului.”
-------------------------------
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.
Enunț special: Această producție video a fost produsă în scopuri non-profitabile de către Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Actorii care apar în această producție joacă în scop non-profitabil și nu au fost plătiți în niciun mod. Acest videoclip nu poate fi distribuit niciunei părți terțe pentru profit și sperăm că fiecare îl va distribui în mod liber. Când îl distribuiți, vă rugăm să notați sursa. Fără acordul Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, nicio organizație, niciun grup social sau individ nu poate falsifica sau reprezenta în mod greșit conținutul din acest videoclip.
Respectăm drepturile de proprietate intelectuală ale altora. Dacă bănuiți că vreunul dintre conținuturile pe care le oferim încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale dumneavoastră sau ale altcuiva, vă rugăm să ne informați imediat, punând la dispoziție dovezi scrise adevărate și valabile. Vom verifica revendicarea dumneavoastră și o vom gestiona cu promptitudine în mod corespunzător. Vă rugăm să trimiteți orice documentație relevantă la
copyright@kingdomsalvation.org.
-------------------------------
CAG App:
https://www.kingdomsalvation.org/cagapp.php
CAG Hymns App:
https://kingdomsalvation.org/CAGHymns.php
Website:
https://ro.kingdomsalvation.org/
Whatsapp:
https://api.whatsapp.com/send?phone=33766234276
E-mail:
contact.ro@kingdomsalvation.org
Contactați-ne: +33-76-62-34-276