"Atunci când ai în familie polițişti, NU ai cum să îi urăşti.

Şi nu, nu pentru că sunt familia ta, ci pentru că îi vezi noaptea cum se ridică din pat, îşi pun uniforma pe ei şi pleacă, iar dupa ce auzi uşa închinzându-se în urma lor, îl rogi în gând pe Dumnezeu să treacă şi noaptea aia cu bine şi să se întoarcă sănătoşi acasă. Căci ştii că de fiecare dată se expun pericolului, prin natura meseriei. Şi nu mai poţi avea somn liniştit până nu auzi din nou uşa de la intrare şi poți răsufla liniştit, " că a venit".
De multe ori vrei să-i suni, să-i întrebi dacă sunt bine, dar apoi îți aminteşti că sunt în timpul serviciului şi că în orice moment ai suna, oricum eşti inoportun.
Observi în fiecare zi cum se luptă cu un sistem bolnav, cum nu ştiu de ce sobă sau calorifer să se lipească atunci când ajung acasă, căci în posturi e la fel de frig ca în codru. Când se întorc, merg direct în bucătărie, căci sunt zeci de zile în care nu au timp să mănânce nimic.
- " De ce nu ai mâncat? "
- " N-am avut timp astăzi. "
Şi nu e doar astăzi. Sunt multe zile la fel ca astăzi.
Observi cum se luptă să-şi "dezlipească" eticheta de "corupți" care multora dintre ei li s-a pus fără să aibă vreo vină. Câți dintre noi ar continua să meargă la muncă dacă în fiecare zi am fi acuzați pentru lucruri pe care nu le-am făcut?
Nu ai cum să-i urăşti atunci când vezi că în ajunul Crăciunului ei se îmbracă în uniformă şi merg să-şi facă datoria. La fel şi de Revelion, la fel şi de Paşte.
Zilnic întâlnesc fel şi fel de cazuri, oameni morți în accidente, familii distruse, oameni ucişi, oameni care s-au sinucis, sânge, oameni bolnavi psihic, penitenciare, sanatorii, țipete de disperare, femei şi copii bătuți, alcoolici, scandaluri, bătăi. Şi după toate, după ce se dezbracă de uniformă, trebuie să uite. Căci mâine, mâine o iau de la capăt...
Dar bineînțeles, e mult mai uşor sã fim răi decât buni. Şi nici măcar nu e nevoie să fim buni, ci raționali. E mult mai uşor să spunem: " nu i-a obligat nimeni să-şi aleagă meseria asta" . Probabil că cei care gândesc aşa sunt tocmai frustrații care sunt veşnic nemulțumiți de locul lor de muncă, de poziția socială pe care o ocupă şi tânjesc dupa cariera aia pe care o clădeşti cu pasiune şi cu sacrificii uriaşe, pe care nimeni nu te-a obligat să o alegi.
În fiecare zi se găseşte câte unul care să le povestească cine e "tata", unul căruia i se pare că soarele se învârte în jurul lui şi că toată lumea ar trebui să se oprească în loc pentru el. În fiecare zi se găsesc oameni care sunt în stare să înjure polițiştii jumătate de oră fără să se oprească, dar nu sunt în stare să se abțină un singur minut şi să recunoască faptul că au greşit. Pentru că dacă sancționează sunt nişte proşti, iar dacă nu, sunt corupţi.
Pe toți aceştia care se cred atotştiutori şi îşi permit să arunce piatra, îi invit să se gândească cum ar arăta o zi în care să nu existe veşnicul apel la 112 şi toți polițiştii s-ar dezbrăca de uniformă. Bineînțeles că şi de această dată vor apărea personajele care au impresia că lor nimic nu li se poate întâmpla şi ei niciodată nu vor avea nevoie de polițişti. Să se roage doar ca Dumnezeu să nu-i ia de umeri şi să-i zgâlțâie.