Eu , da eu chiar, eu care te priveşte cu dragoste, care îţi doreşte binele.
Tu da tu în care braţe te pierzi? Unde te gândeşti cînd priveşti apusul şi răsăritul?!
Tu m-ai spulberat zîmbetul, acum ne învârtim într-un cerc, vin-o, du-te.
Dintr-o parte te alung din gânduri, apoi te vreau în vise,
Vreau să pleci din inima mea, dar în acelaşi timp să rămîi în adîncul sufletului.
Ne îmbîrtim în labiritul suferinţei, ne cautăm, străini din trecut.
Nimeni nu ştie unde va duce , unde ne va duce viaţa în care braţe.
Tu aprinzi şi stângi făcul din mine, nu te duce în braţele în care nu eşti dorit, în locul unde nu eşti aşteptat.
Rănile sunt prea deschize sângerăm , inimille noastre suferă amîndouă după iubirea reciprocă.
Cautăm braţe calde, buze moi, ochii în care citim, iubirea adevărată.
Vin-o dute, pleacă- stai, nu te mai vreau- te vreau în viaţa mea.
Priveşte-mă în ochii, să ard, să tresar, lasă-mă să te vindec, să îţi şterg tristeţea din ochii.
Da tu străine cu inima ruptă, te rog vino- dute, nu este scris în stele să fim împreună, Vocea ta răsună din nou şi din nou în capul meu.
Ce naiba se întâmplă cu noi spune-mi?
Tu care mi-ai crescut flori în sufletul meu plân de cenuşă, emoţii fiori, fluturi, am simţit , acum floarile sau uscat findcă le ud cu lacrimi sărate fluturi, au rămas fără aripi nu m-ai pot zbura...
Pe buze am dulceţa iubiri, în ochii ociane de lacrimi, în inimă, dor care m-a arde, în sufletul meu EŞTI TU!
Tu, băiatul cu ochii ca cerul, ai cei mai frumoşi ochii ai mare grijă de tine.
Sper că ea va avea grijă de tine şi îţi va dărui o iubere adevărată, tu meriţi să fi fericit!
#Compuneripersonale
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Комментарии 3