Предыдущая публикация
Pădurile pustii, ca satul meu și alte sate,
Oile de lupi au fost demult mâncate.
Mă duc în codru și rămân poate îl cresc mai mult,
Antiexemplu am rămas prin turma ce-am trecut.
Cu sângele fierbinte, cu ochii reci ca gheața,
Sper la credință și iubire dar îmi acopăr față.
Să nu-mi mai vezi azi ochii pustii și rătăciți,
Cu pietre aruncau în noi, cei ce se dau cuminți.
Și știm că fiecare măcar o dată plânge,
Ca focul este viața tot arde și se stinge.
Nu este poezie, nu sunt poet nici eu,
N-aș fi nimic în lume, de n-ar fi Dumnezeu.
Cuvintele îndeamnă dar pot și să distrugă,
O zi durează mult, dar viața nu e lungă.
O lacrimă pe foaie cu amintiri rămâne,
Eu am să plec cândva, poate chiar azi sau mâine.
Lacrimi de dor vărsate, noi prin străini pierduți,
De multe ori vorbim, dar tot mai des tăcuți.
Ne stingem ca chibritul, eram și am plecat,
Când inimi plâng în noapte, și nu sau vindecat.
Baraboi I.
Eram
Следующая публикация
Комментарии 1