Предыдущая публикация
Episodul12.
„Labirintul!”
Era evident că deja eram pe cale de a ne despărţi, prea evident. A fost o despărţire fără cuvinte, dar cu multe lacrimi. Aceste sentimente mi-au sfîşiat sufletul, mi-au întunecat firea şi mi-au schimbat viaţa. Eram distrusă, inima mea se scălda în lacrimi. Deşi aşa dezamăgire era specifică vieţii mele, nu puteam fi aşa naivă şi să cred că totul v-a fi la fel. Nu puteam...
Zilele treceau chinuitor, de parcă aşi fi suferit de o boală cumplită şi îmi aşteptam sfîrşitul. Şi cel mai dureros lucru era că sfîrşitul nu exista. Eram în labirint, labirintul vieţii mele era doar cu o işire .Aceia fiind „moartea” ,voi aştepta persoana care îmi v-a deschide uşa de trecere prin ieşire. Gîndindu-mă la aceste lucruri, am avut o surpriză neplăcută... Vladimir. Eram într-un parc, dar ce căuta el acolo? Cred că răzbunare.
-Vai ce surpriză, domnul Vladimir.
-Sunt sigur că ţii foarte plăcut.
-Foarte.
-Şi ce mai faci ,fanul meu secret?
Era vorba de trupul trimis de mine pe bucăţi.
-Mă simt prinsă în capcană, oare de ce? Am zîmbit sarcastic.
-Bună întrebare, ce zici , mergem la o cafea?
-Cu iad?
-Dacă doreşti .
Da, doream , muream de dorinţă. Am plecat la o cafenea, m-a servit cu gustări la cafea şi am mers în alt parc, am discutat chestii politice încercînd mereu să ne înţepăm unul pe altul. Poate încercările lui fiind mai aprige. Acum însă pentru mine nu conta nimic, mă simţeam aşa trădată şi totuşi aşa vinovată, dar era asta vina mea? Chiar era?
-Eşti atentă?
-Da, bineînţeles, dacă nu voi fi ,cine ştie ce se poate întîmpla?
-Multe... de exemplu uite...
Spre noi venea Draven, chipul ce îmi străpungea inima cu durere... Dar ce căuta el acolo?
-Bună , ce surpriză este de a vă vedea... împreună. A spus privindu-mă întrebător.
-De ce crezi asta Draven? Întrebase Vladimir, am mai ieşit cu domnişoara Hathor, şi nu numai odată. În lipsa ta.
-Serios? Mă bucur că nu a pierdut timpul în aşteptările astea îngrozitoare, Bravo Hathor.
Iarăşi veninul arzător al cuvintelor. Veninul ce te omoară încet, am continuat seara în 3, mă simţeam cel mai vinovat om de pe planetă... şi cel mai amărît. Parcă eram o trădătoare. Vladimir ne-a lăsat la ora 12. Draven s-a oferit să mă conducă acasă.
-Cum ai putut?
-Să ce, Draven, să ce?
-Să mă trădezi, să mă înşeli aşa cumplit.
-Eu? Eu sunt cea care te-a trădat?
-Tu ,Hathor, tu eşti singura care a făcut-o , nu mai fi aşa, de aia eşti mai rece nu? De aia nu îmi mai zici nimic toată ziua. Vrei să fii cu inamicul meu? Bine fii cu cine doreşti nu e treaba mea deja. Adio.
Nu am mai zic un cuvînt, doar mă uitam la spatele lui ce se îndepărta de la mine. Acum am realizat că spatele cuiva poate fi doar rece. Niciodată nu v-a emana căldură. Oare eram eu cea vinovată aici? Eu sunt cea care l-a trădat? Nu cred. Dar nu mă voi îndreptăţi în ochii lui, o să las lumea să-i deschidă ochii. Iar eu doar îl voi pîndi din umbră, voi pîndi momentul şi îi voi oferi a 2-a şansă cînd o v-a cere. Dar pînă atunci multe se vor întîmpla...
Следующая публикация
Нет комментариев