Предыдущая публикация
Episodul 9.
„Iluziile.”
Era o dimineaţă plictisitoare de duminică şi nu ştiu era plictisitoare din cauza anotimpului leneş sau al stării mele sufleteşti.Eram plictisită ,orice om fără dragoste e plictisit.Şi poate pe faţa mea era la fel de plictisită şi leneşă,dar inima mea se zbătea în ritumul unei furtuni grozave. Liniştea din cameră a fost străpunsă de un sunet scurt, era soneria de la uşă. Ajungînd lîngă ea ,am deschis însă nu mă aştepta nimeni după ea, eram împăcată cu gîndul că nu îl voi mai vedea pe el sunînd la ea, mă aştepta doar o mică surpriză, un plic. Şi e uimitor cum un lucru atît de mic poate aduce atîte emoţii, atîtea trăiri. Plicul nu avea semnături,mirosuri sau semne , era un plic simplu, în conţinut avînd un desen un lup aflînduse în spatele unui copac. Mă întrebam ce ar însemna asta, dar părea atît de cunoscut copacul, am luat micul dejun uitîndu-mă la el, am meditat ore în şir, abia spre amiază am observat un mic detaliu, un semn de fericire ,lăsat de noi în timpurile bune. Am sărit ca arsă, ce orb poate fi omul . M-am îmbrăcat în ce mi-a căzut şi am fugit la castelul nostru.Acolo însă iarăşi nu mă aştepta nimic. Cît de plictisitoare îmi era viaţa, cîtă lipsă de interes . Am pierdut toată ziua în castelul ăla, am explorat toate cămerile, fără una. Fără al lui, ştiam că odată intrînd în ea , inima mea v-a începe să se scalde în lacrimi . Seara am făcut o baie bogată în cada în care îmi era atît de pustiu, deobicei nu era destul de încăpătoare pentru 2 acum e prea mare. Am pus sare de mare, şi am notat un gînd „scăldîndu-te în sarea de mare-rănile încep să te doară, şi atunci în ce trebuie să te scalzi ca să vezi ce răni ai în suflet?”. Spre sfîrşitul serii mi-am găsit puteri de a intra în camera lui, atîtă nostalgie. Cît de mult poate iubi o inimă? Care sunt mărginile iubirii? M-am culcat pe patul lui, aroma corpului demonic de frumos , era aroma fericirii pentru mine. Am deschis geamul ,mi se deschidea o frumoasă panaramă spre pomul nostru ,pomul din desen. Lacrimile încă îmi inundau cît inima atît şi faţa , ce dor nebun m-a cuprins , cu cîtă disperare îmi plîngea sufletul, mă simţeam în iad . Iar fiecare lucru ce îi aparţinea vreodată era o uneltă de a mă chinui, am adormit într-un final,deşi greu dar am putut. Peste o perioadă am simţit o atingere fină , m-am trezit cu speranţa că e el , dar nu era aşa , era doar vîntul care a adus cu pletele sale cîteva petale de la pomul înflorit, dar cum au ajuns la un nivel mai înalt? Decît singur copacul. M-am dus curioasă spre fereastră şi ceia ce am văzut m-a şocat şi m-a determinat să rămîn pe loc o bună bucată de timp. Era el, lupul din desen ,era aici şi era real. Am sărit de la etaj deodată ce mi-am revenit fugeam ca nebuna doar ca să îl prind , simţeam că în el se ascunde şansa mea de a-l găsi pe Draven şi nu mi-aş fi iertat să o ratez, în nici un caz. Dar mare mi-a fost uimirea văzînd că el intră într-un pom, eram şocată era prea asemănător cu o poveste, nu era veritabil şi nu era logic,dar am încercat şi i-am putut merge pe urme, am ajuns într-o casă , atît de întunecată ,nu ştiam ce pot să ating şi ce nu ,am petrecut mult timp acolo observînd că sunt doar lucruri scumpe, dar era totuşi ceva ce nu avea aceiaşi valoare, un ghiveci , fără plante, doar pămînt, l-am ridicat şi s-a auzit un sunet jos. Era o gaură care forma o scară pe care desigur că curiozitatea m-a condus de mînă, mergeam calm şi plictisită de parcă mă aşteptam la o altă dezamăgire, dar nu a fost să fie . Era el , şi era plin de sînge ,ţinut în lanţuri, şi duritate . Am fugit rapid pentru a-l salva , dar nu am putut, eram trasă înapoi spre ieşire , nu mă puteam opune, lucrurile treceau prin mine ca prin fantomă .Şi singurul lucru care a rămas în memorie a fost un „V” de pe mînerul uşii care ducea spre el. Plîngeam în hohote , cu o disperare enormă, dar ştiam că lacrimile nu vor ajuta. Brusc m-am trezit , speriată din somn . A fost un vis? Doar un vis? Nu puteam să cred în asta , doar era atît de real , vroiam să îmi termin treaba din vis. Acum eram mai pornită ca oricînd să îl găsesc , să-mi înapoiez proprietatea. Şi să mă răzbun în ultimul hal. Dar dacă totul a fost un joc al fanteziei? Mă aşteptam la un semn, dar cît voi aştepta semne? Şi dacă e adevărat? Nu îl voi ajuta din cauza că aştept semne?! Ce incredibil , e incredibil ce pot face sentimentele din noi, cît ne forţează să luptăm , să trăim,să iubim ,şi cît de greu e să le trăieşti. Doar un om puternic poate fi sentimental ,nu toţi fac faţă durerii şi nu toţi au răbdarea de a le îndura ...
Следующая публикация
Нет комментариев