Предыдущая публикация
Episodul 8.
Eşti rănit de o singură persoană iar apoi nu crezi în toată lumea.
Mult timp a trecut după acea întîmplare, apele s-au limpizit , totul părea o poveste incredibilă pe care o trăiam cu regele meu. Ne ştiam 100% fiecare şi era perfect să ştii că o persoană te cunoaşte la perfecţie şi tu o cunoşti pe ea. Era o bucată din mine pe care dacă aşi pierde-o m-aşi pierde pe mine. Orice minută, oră, zi fără el era ca un infinit de dor. Iar revederea persoanei respective era ca o rază de soare care atinge fin după o iarnă cumplită. Nu credeam că poate exista despărţirea în relaţia noastră, aşi fi luptat cu oricine doar ca să-mi înapoiez fericirea care se afla într-o singură persoană. Dar încă nu ştiam că asta şi urma să fac. După luni întregi de fericire a venit şi dezamăgirea , după o ceartă cumplită a plecat , nu am dat de el zile întregi, apoi săptămîini, prietenii nu ştiau nimic , nimeni nu ştia unde poate fi. Am început să cutreier toate locurile unde putea fi, şi nu am găsit nimic, pînă la ultima vilă care era în lista făcută de Nocturne. O căsuţă mică în mijlocul unei păduri enorme.Deşi era micuţă , era pe stilul lui, drăguţă şi primitoare. Doar că interiorul ei ,nu m-a încîntat, şi anume minerul plin de singe, apoi pereţi , după un dezastru şi haus total, ca după război, ceia ce m-a speriat enorm. Ce s-ar fi întîmplat? E bine? E viu? Nu găseam răspunsuri ,dar îmi era şi frică să le aflu. Cred că orice fată normală ar fi plîns văzînd asta în casa iubitului său, dar pe mine mă mînca ura, vroiam răzbunare pe cel ce i-a făcut asta, aveam o faţă nebună,probabil nu am fost niciodată atît de rea. Nu ştiam cu ce să încep,şi nu îmi plăcea ce se întîmpla, dar am decis să îl găsesc orice m-ar costa. Peste o săptămînă am revenit la locul unde s-a trezit monstrul din mine, acolo totuşi am găsit ceva suspect, erau anchetele cu informaţii de la toţi reprezentanţii care au fost la congresul făcut de Draven ,dar ancheta unuia lipsea, ancheta lui Vladimir. De ce anume ea lipsea? Am decis să îl întreb personal, l-am căutat mult timp , şi am făcut multe prostii ca să fiu cu un pas înaintea lui. Am aflat în ce oraş v-a pleca şi l-am prins acolo , mergeam pe drum de parcă eram în vizită fără să-l observ, şi din fericire m-a observat el.
-Salut, tu eşti fata cu cristalele nu?
-Da , bună.
-Nu credeam că te voi mai revedea.
- Idem, ce treburi ai pe aici?
-Ar fi drăguţ să nu vorbeşti la „tu”. Totuşi sunt creatorul tău .
-Nimeni nu te-a rugat să fii, dar vorbesc cum vreau, ce îmi poţi face?
-Să te omor.
-Eşti în stare?
-Sunt puternic.
-Atît de puternic că ai omorî şi un prinţ al iadului? (capcană pusă)
S-a uitat ciudat la mine, a micşorat ochii ca să nu observ uimirea ,de parcă ar ascunde ceva.
-Trebuie să plec , am fost fericit să te revăd, poate ne mai întîlnim .Pa.
-Pa.
Acum eram sigură şi aveam ideia nebună de a-l omorî pe moment, dar era prea uşor , trebuia să aflu încă multe de la el. Făceam multe planuri , iar după o zi seara am primit invitaţie şi un cadou ,la un bal care se dădea , erau de la Vladimir. Am decis să risc şi am îmbrăcat rochia cadonată de el, era roşie ca sîngele, îmi imaginam că e sîngele lui Draven, îmi era atît de dureros ci nu de la corset ,dar de la faptul că m-am certat cu el atunci, că a plecat din vina mea. Chiar dacă mă mînca ura plîngeam ca un copil fără mamă. M-am luat în mîini şi am plecat la bal, coborînd din hotelul în care m-am oprit, l-am găsit pe Zed la intrare.
-De ce faci asta?
-Trebuie.
-Nu eşti obligată ştii....
-Nu, e vina mea în ce s-a întîmplat şi îmi voi întoarce fericirea, nu ştiu cum puteţi fi aşa calmi. Acum scuze trebuie să plec , pa.
-Hathor....
Am mers înainte pînă la drum , unde mă aştepta o limuzină trimisă tot de Vladimir. Ajungînd la destinaţie mă scăldam în admiraţiile lui, am petrecut o seară alături de el , plină de chinuri văzînd cum el zîmbeşte îmi imaginam cum suferă Draven , atît mă abţineam să nu îl omor şi abia scoteam un zîmbet pe faţă. La fiecare cîntec trist care răsuna mă gîndeam la momentele fericite şi abia mă abţineam din a da drumul lăcrimilor. Vladimir a simţit că ceva e în neregulă.
-De ce eşti atît de tristă?
-Sunt bine.
-Minţi.
-Ai dreptate , mă simt trist, m-am certat cu o prietenă azi.
-Sper să vă împăcaţi, iar acum hai să dansăm.
În timpul dansului mi-a promis că ne vom mai întîlni, şi speram că aşa v-a fi . Aşi vrut aşa să fie ,dar spre seară am început să avem conflicte de interese într-un final a ieşit un fel de ceartă , avea ură pe mine, dar asta şi îmi doream am agravat situaţia cu o părere picantă în privinţa gusturilor sale. După acea mică vacanţă ,revenind în barul din oraşelul meu era ceva nostalgic, prietenii noştri nu mai veneau pe acolo , eram numai eu şi mulţi necunoscuţi , dar cît îmi doream să mai aud odată un „salut urîto” , acel salut, acea voce, acei ochi. Ce mult îmi lipsea, şi cîte aşi fi dat ca să îl revăd iar. Am decis să mă pregătesc de următoarea întîlnire cu Vladimir, am chemat toţi prietenii să mă ajute cu ce au mai bun, să îmi perfecţionez orice bucăţică, ca să fiu sigură că îi voi face faţă. Probabil au trecut 2 luni, de la Draven încă nu se auzea nimic însă eu deja eram cunoscută de toţi, eram puternică şi influenţam respect. Nu se găseau de acei care îşi doreau să se pună în conflict cu mine, dar eu nu eram satisfăcută numai din atît , vroiam mai mult , vroiam răzbunarea. Şi răzbunarea a sunat la uşă într-o zi de duminică...
Следующая публикация
Нет комментариев