Предыдущая публикация
Episodul 5
„Orice glumă are o parte de adevăr. Orice joc are un rol în viaţă.”
Probabil ziua dată era una din cele mai ciudate din viaţa mea. Probabil însă că mă aştepta ceva şi mai rău. Probabil o să mor mîine ,sau probabil azi.Cîte probabilităţi.
-La ce te tot gîndeşti?
-Umm,nimic. Deci cine începe?
-Eu ,bineînţeles.
-Sunt atentă.
-Adevăr sau provocare?
-Adevăr.
-E adevărat că mă placi?A spus-o cu un accent de mişto.
-Nuu, deci de asta mă reţii întreaga zi? Să îţi demonstrezi că eşti un star?
-Nu, ok poate, dar adevăratul motiv îl vei afla mai tîrziu.
-Ok mă anunţi cînd, şi atunci ne vedem.
-Nici gînd. E rîdul tău.
-Adevăr sau provocare?
-Provocare.
-Te provoc să mă hrăneşti ,sunt flămîndă ca lupii de ieri seara.
-Bine, regina mea.
Am mers în bucătărie,acolo am stat cuminte în aşteptare mîncării,eram uimită că el îmi făcea mîncarea şi nu una din servitoarele.
-Poftim, poftă bună.
-Dar tu?
-Eu nu dorm pînă la 12, deci am mîncat deja.
De parcă era vina mea că am dormit atît, l-am ascultat şi am mîncat cu plăcere, savorînd gustul uimitor de bun al mîncării,mă întrebam de unde poate găti atît de delicios.
-Adevăr sau provocare?
-Provoacă-mă.
-Te provoc să mergi cu mine în pădure.
-De cîte ori am voie să refuz?
-De 0. Nu îţi las alternative.
-Imediat ce pap.
-Papi? Eşti copil de 10 ani?
-Dua.
-Ce neserioasă eşti .
-Ţe neselioasă efti.
-Termină!
-Telminăăă!! S-a apropiat brusc de mine privindu-mă în ochi,care la moment erau miraţi. Nu ştiu de ce dar am pufnit în rîs. Mereu mă amuzam de oamenii ce uşor se scot din starea normală.
-Ce copilă eşti ...cum am putut să mă ...
-Să te ce?
-Nimic, haide nu mînca atît o să te faci grasă.
M-am sculat de la masă supărată şi am mers în camera mea să îmi schimb hainele. Am luat hainele de ieri şi am coborît în curte unde mă aştepta cu un cîine husky. Erau preferaţii mei .
-Nu creeeed. Husky!
-E Nero.
Cîinele a fugit spre mine, eram fericită că nu mă mănîncă , era atît de drăguţ.
-Ce prietenos e , nu ca stăpînul.
-Nu sunt stăpînul lui. Sunt prietenul lui.
Am fost uimită de răspunsul lui, îl respectam pentru asta. Am mers la primblare ţinînd distanţa de Draven, mă speria oricum. Şi Nero îmi făcea companie ,faptul care nu-l mulţumea pe Draven.
-Am respectat provocarea?
-Da.
-Adevăr sau provocare?
-Adevăr.
- E adevărat că eşti un insensibil şi egoist? Am întrebat cu un zîmbet.
-Bineînţeles.
Asta m-a şocat. Mă aşteptam la o glumă pe seama mea ,dar nicidecum la sinceritatea lui.
-Rîndul meu?
-Uhm, da.
-Adevăr sau provocare?
-Adevăr.
- E adevărat că-l iubeşti pe Nocturne? În ochii lui se citea implorarea de a zice nu. Dar... singură nu ştiam ce simt .
-Nu ştiu.
-Aşa . Rîndul tău.
-Adevăr sau provocare?
-Provocare.
- Te provoc să te sui în copacul tău preferat din această pădure.
-Interesant. Urmează-mă atunci.
Am mers mult în spatele lui, parfumul său mi-a umplut plămînii . L-am privit atît de mult din spate că îl puteam desena cu ochii închişi în cele mai mici detalii. Brusc a dispărut din ochii mei, îl căutam cu privirea ,îi căutam spatele frumos format, îi căutam parfumul.
-Cauţi pe cineva? Era la spatele meu ,doar că invers ,se ţinea de ramura unui copac.
-„Da, te caut pe tine ,am o impresie că mereu te căutam pe tine!” asta aşi fi vrut să spun. Dar nu : deci ăsta e copacul tău preferat? Mă uitam cu ochii lui care străluceau ,dar care nu ascundeau nimic în sinea sa. Nimic.
-Da. De ce mă priveşti aşa?
-Cum?
În loc de răspuns am primit un zîmbet sclipitor. Era diferit de celelalte , era diferit de ale altor. Dar mă întrebam dacă era adevărat.
-Adevăr sau provocare?
-Hai acasă, lasă pe mai tîrziu , e ora 17 deja.
-De unde ştii?
-Prea curioasă, nu-ţi fac faţă.
Am mers înapoi,pe altă cale însă. Brusc am călcat pe ceva, mă duceam în jos dar încă nu aveam puteri să sesizez că cad. Unde cad? Cad în moarte? Cad pentru neatenţie? Ce mă fac? Am scăpare? .... Am! M-a prins salvatorul meu. Mi s-a oferit o şansă. Nu m-a privit în ochi , dar mă ţinea de mînă, probabil ştia că mă voi intimida . Mă respecta? ...
-Mulţumesc.
Nu am primit răspuns .Dar mi-a strîns mîna mai tare. Era deja seara , se făcea noapte . Dar spre bucurie am ajuns acasă. Deja mă simţeam ca acasă acolo.
-De ce nu vorbeşti cu mine?
-Mii frică.
-De ce?
-Că nu te puteam apăra. Erai acolo, era cît pe ce să cazi . M-am panicat.
-Dar totuşi ţi-a reuşit.
-Da ,dar v-a fi aşa mereu?
Am tăcut,nu ştiam ce să zic, întrebarea nu era pusă corect , defapt întrebarea era. V-a fi lîngă mine mereu? Ca să mă apere?
-Voi fi
-Poftim?
-Voi fi lîngă tine mereu, ca să te salvez.
Îmi citea gîndurile? Ce ar fi însemnat asta?
-Aleg adevăr.
-E adevărat că m-ai minţit? N-ai motiv din care să ne jucăm, te simţeai singur şi ai vrut să te distrezi?
-E fals. Alege tu.
-Provocare.
-Provocarea mea e , să te desparţi de Nocturne.
-Poftim? Nici gînd? De ce vrei să fac asta? şi de crezi că o voi face?
-Trebuie ,eşti obligată.
-Nu,deci pentru asta? nu poţi accepta că cineva e fericit? Vrei totul pentru tine?
-Nu ai ideie de ce vreau asta ,deci taci.
I-am întors spatele şi am plecat în camera mea, îmi venea să plîng de ciudă . Dar cel mai oribil era că nu ştiam singură ce se întîmplă. De ce vrea asta?
-Nu ştii? Nu ştii cine e el? Nu ştii că nu eşti singura la el? Te v-a folosi. Nu eşti în siguranţă cu el.
-Cu tine sunt? De ce zici asta? de ce eşti prieten atunci cu aşa persoană? Tu m-ai băgat în povestea asta ,e vina ta. De ce anume eu?
-Nu ştiu, eşti deosebită.
-Ba nu, sunt cel mai obişnuit hibrid. Zi adevărul ,de ce vrei asta?.
-Am fost sincer cu tine. De ce nu vrei să crezi?
-Exact, „Nu vreau” să cred. E neveritabil,nu pot. Nu eşti sincer.
-Mîine v-a veni maşina şi vei putea merge acasă. Am fost sincer, gîndeşte-te bine. Noapte bună.
A plecat, m-ai bine zis dispărut , am chipzuit mult la decizia ce urma să o iau ... şi m-am decis la ceva neexplicabil pentru mine. Singură neştiind de ce...
Следующая публикация
Нет комментариев