<span class="Apple-style-span" style="color: rgb(255, 255, 255); font-family: 'Trebuchet MS'; font-size: 13px; line-height: 18px; background-color: rgb(40, 105, 185); ">Secolul al XIX-lea este secolul ofensivei francmasoneriei impotriva crestinismului. Masonii creeaza scoli laice opuse celor confesionale. Conventul masonic de la Lausanne, intrunit la 6 septembrie 1875, la care au participat 10 consilii supreme din 22 cate au fost convocate, neaga credinta in Dumnezeu.
Ordinul Iluminaților a fost o societate secretă fondată la 1 mai 1776, în Ingolstadt (Bavaria de Nord), de Adam Weishaupt[1], care a fost primul profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt[2] . Mișcarea era formată din liber-cugetători, liberali, republicani (deci antimonarhici) și pro-feminini, recrutați din lojile masonice din Germania, și a urmărit să promoveze perfecționismul prin intermediul misterului școlilor. În 1785, ordinul a fost infiltrat, dezbinat și suprimat mai întâi de către guvern bavarez pentru un presupus complot și apoi în întegul stat (Reich) german. Acuzația adusă a fost aceea că scopul ordinului este să răstoarne toate monarhiile și religiile de stat din Europa.
Mișcarea a fost întemeiată pe 1 mai 1776, în Ingolstadt, de un iezuit numit Adam Weishaupt (d. 1830), [3] care a fost primul professor laic de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Scriitorii din acel timp, ca Seth Payson, credeau că mișcarea reprezintă o conspirație de infiltrare și răsturare a guvernelor statelor europene.[4]Unii scriitori, ca Augustin Barruel și John Robison, chiar au reclamat că Illuminati au fost în spatele Revoluției Franceze, o afirmație că Jean-Joseph Mounier a licențiat în 1801 a sa carte On the Influence Attributed to Philosophers, Free-Masons, and to the Illuminati on the Revolution of France.[5]
Grupul de partizani a primit numele "Illuminati", deși ei se autodenumeau "Perfectibilii". Grupul a fost de asemenea numit Ordinul Illuminati și Illumináții Bavarezi, iar mișcarea însăși a fost raportată la Iluminism (după iluminism). În 1777, Karl Theodor a devenit conducăt
...Ещё
Mișcarea a fost întemeiată pe 1 mai 1776, în Ingolstadt, de un iezuit numit Adam Weishaupt (d. 1830), [3] care a fost primul professor laic de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Scriitorii din acel timp, ca Seth Payson, credeau că mișcarea reprezintă o conspirație de infiltrare și răsturare a guvernelor statelor europene.[4]Unii scriitori, ca Augustin Barruel și John Robison, chiar au reclamat că Illuminati au fost în spatele Revoluției Franceze, o afirmație că Jean-Joseph Mounier a licențiat în 1801 a sa carte On the Influence Attributed to Philosophers, Free-Masons, and to the Illuminati on the Revolution of France.[5]
Grupul de partizani a primit numele "Illuminati", deși ei se autodenumeau "Perfectibilii". Grupul a fost de asemenea numit Ordinul Illuminati și Illumináții Bavarezi, iar mișcarea însăși a fost raportată la Iluminism (după iluminism). În 1777, Karl Theodor a devenit conducătorul Bavariei. El a fost un susținător al culturalizării despotismului și, în 1784, guvernul său a condamnat toate societățile secrete, inclusiv Illuminati.
În timpul perioadei în care Illuminati putea acționa legal, mulți intelectuali influenți și politicieni progresivi s-au numărat ca membri, inclusiv Ferdinand of Braunschweig și diplomatul Xavier von Zwack, care a fost numărul doi în operațiune și a fost găsit cu multă din documentația grupului când casa sa a fost căutată.[6] Membrii organizației Iluminati promiteau ascultare față de superiorii lor, și au fost împărțiți în trei clase principale, fiecare cu diferite grade. Ordinul a avut ramurile sale în mai multe țări de pe continental european; chipurile a avut în jur de 2,000 de memberi în decursul a zece ani.[2] Organizația avea atracție pentru oamenii versanți în literatură, ca Johann Wolfgang von Goethe și Johann Gottfried Herder, și chiar pentru ducii districtului Gotha și Weimar. Weishaupt a modelat grupul său to spre extinderea în francmasonerie, și multe filiale Illuminati au adus membri din loji masonice existente. Neînțelegerea din interior și panica cu privire la succesiune i-au precedat căderea, care a fost realizată de Decretul Secular făcut de guvernul bavarez în 1785.[2]
Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sauTempliers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine.[1] A luat naștere la inițiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distincti
...Ещё
Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sauTempliers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine.[1] A luat naștere la inițiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor.[2]Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar,[3] și au construit numeroase fortificații în Europa și Țara Sfântă.
Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniți de biserica catolică. Când Țara Sfântă a fost pierdută, iar călugării militari templieri au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existența ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile inițiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franței, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, și, după ce le-a obținut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.[4] În 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forța întregul ordin. Dispariția bruscă a unei componente importante din societatea europeană a acelor timpuri a dat naștere la speculații și legende, care trezesc și astăzi interes.
După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulți pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Țara Sfântă. Totuși, deși orașul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiții erau prezenți în număr mare, și mulți pelerini erau măcelăriți, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Țara Sfântă.[5]
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens și ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic (călugăresc) pentru protecția acestor pelerini.[6] Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon.[2][7] Cruciații numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, și de aici ordinul și-a tras numel
...Ещё
După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulți pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Țara Sfântă. Totuși, deși orașul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiții erau prezenți în număr mare, și mulți pelerini erau măcelăriți, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Țara Sfântă.[5]
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens și ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic (călugăresc) pentru protecția acestor pelerini.[6] Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon.[2][7] Cruciații numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, și de aici ordinul și-a tras numele de Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon, sau cavalerii "templieri". Cu puține resurse financiare la dispoziție, ordinul de aproximativ nouă cavaleri se baza pe donații pentru a supraviețui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau același cal, simbol al sărăciei.
Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, și nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit și scris cu convingere în numele lor, și în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinație preferată a donațiilor din Europa, primind bani, pământuri și fii de nobili de la familii dornice să sprijine lupta (considerată creștină) din Țara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139, când bula papală a papei Inocențiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice granițe (în Vest-europa), nu trebuiau să plătească taxe, și nu răspundeau decât în fața papei.[8]
Cu o misiune clară și cu resurse abundente la dispoziție, Ordinul a crescut repede. Templierii erau adesea forța de avangardă în bătălii cheie ale Cruciaților, când cavalerii în armură atacau frontal, într-un dispozitiv în formă de vârf de lance, în încercarea de a sparge liniile adversarilor. Una dintre cele mai mari victorii a fost la Bătălia de la Montgisard, din 1177, când o armată creștină din care făceau parte și circa 500 de templieri a reușit să învingă o armată a lui Saladin de peste 26.000 de soldați.[9]
Мы используем cookie-файлы, чтобы улучшить сервисы для вас. Если ваш возраст менее 13 лет, настроить cookie-файлы должен ваш законный представитель. Больше информации
Комментарии 5
<span class="Apple-style-span" style="color: rgb(255, 255, 255); font-family: 'Trebuchet MS'; font-size: 13px; line-height: 18px; background-color: rgb(40, 105, 185); ">Secolul al XIX-lea este secolul ofensivei francmasoneriei impotriva crestinismului. Masonii creeaza scoli laice opuse celor confesionale. Conventul masonic de la Lausanne, intrunit la 6 septembrie 1875, la care au participat 10 consilii supreme din 22 cate au fost convocate, neaga credinta in Dumnezeu.
Ordinul Iluminaților a fost o societate secretă fondată la 1 mai 1776, în Ingolstadt (Bavaria de Nord), de Adam Weishaupt[1], care a fost primul profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt[2] . Mișcarea era formată din liber-cugetători, liberali, republicani (deci antimonarhici) și pro-feminini, recrutați din lojile masonice din Germania, și a urmărit să promoveze perfecționismul prin intermediul misterului școlilor. În 1785, ordinul a fost infiltrat, dezbinat și suprimat mai întâi de către guvern bavarez pentru un presupus complot și apoi în întegul stat (Reich) german. Acuzația adusă a fost aceea că scopul ordinului este să răstoarne toate monarhiile și religiile de stat din Europa.
Mișcarea a fost întemeiată pe 1 mai 1776, în Ingolstadt, de un iezuit numit Adam Weishaupt (d. 1830), [3] care a fost primul professor laic de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Scriitorii din acel timp, ca Seth Payson, credeau că mișcarea reprezintă o conspirație de infiltrare și răsturare a guvernelor statelor europene.[4]Unii scriitori, ca Augustin Barruel și John Robison, chiar au reclamat că Illuminati au fost în spatele Revoluției Franceze, o afirmație că Jean-Joseph Mounier a licențiat în 1801 a sa carte On the Influence Attributed to Philosophers, Free-Masons, and to the Illuminati on the Revolution of France.[5]
Grupul de partizani a primit numele "Illuminati", deși ei se autodenumeau "Perfectibilii". Grupul a fost de asemenea numit Ordinul Illuminati și Illumináții Bavarezi, iar mișcarea însăși a fost raportată la Iluminism (după iluminism). În 1777, Karl Theodor a devenit conducăt
...ЕщёMișcarea a fost întemeiată pe 1 mai 1776, în Ingolstadt, de un iezuit numit Adam Weishaupt (d. 1830), [3] care a fost primul professor laic de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Scriitorii din acel timp, ca Seth Payson, credeau că mișcarea reprezintă o conspirație de infiltrare și răsturare a guvernelor statelor europene.[4]Unii scriitori, ca Augustin Barruel și John Robison, chiar au reclamat că Illuminati au fost în spatele Revoluției Franceze, o afirmație că Jean-Joseph Mounier a licențiat în 1801 a sa carte On the Influence Attributed to Philosophers, Free-Masons, and to the Illuminati on the Revolution of France.[5]
Grupul de partizani a primit numele "Illuminati", deși ei se autodenumeau "Perfectibilii". Grupul a fost de asemenea numit Ordinul Illuminati și Illumináții Bavarezi, iar mișcarea însăși a fost raportată la Iluminism (după iluminism). În 1777, Karl Theodor a devenit conducătorul Bavariei. El a fost un susținător al culturalizării despotismului și, în 1784, guvernul său a condamnat toate societățile secrete, inclusiv Illuminati.
În timpul perioadei în care Illuminati putea acționa legal, mulți intelectuali influenți și politicieni progresivi s-au numărat ca membri, inclusiv Ferdinand of Braunschweig și diplomatul Xavier von Zwack, care a fost numărul doi în operațiune și a fost găsit cu multă din documentația grupului când casa sa a fost căutată.[6] Membrii organizației Iluminati promiteau ascultare față de superiorii lor, și au fost împărțiți în trei clase principale, fiecare cu diferite grade. Ordinul a avut ramurile sale în mai multe țări de pe continental european; chipurile a avut în jur de 2,000 de memberi în decursul a zece ani.[2] Organizația avea atracție pentru oamenii versanți în literatură, ca Johann Wolfgang von Goethe și Johann Gottfried Herder, și chiar pentru ducii districtului Gotha și Weimar. Weishaupt a modelat grupul său to spre extinderea în francmasonerie, și multe filiale Illuminati au adus membri din loji masonice existente. Neînțelegerea din interior și panica cu privire la succesiune i-au precedat căderea, care a fost realizată de Decretul Secular făcut de guvernul bavarez în 1785.[2]
Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sauTempliers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine.[1] A luat naștere la inițiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distincti
...ЕщёSărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sauTempliers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine.[1] A luat naștere la inițiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor.[2]Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar,[3] și au construit numeroase fortificații în Europa și Țara Sfântă.
Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniți de biserica catolică. Când Țara Sfântă a fost pierdută, iar călugării militari templieri au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existența ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile inițiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franței, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, și, după ce le-a obținut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.[4] În 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forța întregul ordin. Dispariția bruscă a unei componente importante din societatea europeană a acelor timpuri a dat naștere la speculații și legende, care trezesc și astăzi interes.
După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulți pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Țara Sfântă. Totuși, deși orașul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiții erau prezenți în număr mare, și mulți pelerini erau măcelăriți, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Țara Sfântă.[5]
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens și ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic (călugăresc) pentru protecția acestor pelerini.[6] Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon.[2][7] Cruciații numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, și de aici ordinul și-a tras numel
...ЕщёDupă ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulți pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Țara Sfântă. Totuși, deși orașul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiții erau prezenți în număr mare, și mulți pelerini erau măcelăriți, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Țara Sfântă.[5]
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens și ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic (călugăresc) pentru protecția acestor pelerini.[6] Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon.[2][7] Cruciații numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, și de aici ordinul și-a tras numele de Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon, sau cavalerii "templieri". Cu puține resurse financiare la dispoziție, ordinul de aproximativ nouă cavaleri se baza pe donații pentru a supraviețui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau același cal, simbol al sărăciei.
Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, și nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit și scris cu convingere în numele lor, și în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinație preferată a donațiilor din Europa, primind bani, pământuri și fii de nobili de la familii dornice să sprijine lupta (considerată creștină) din Țara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139, când bula papală a papei Inocențiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice granițe (în Vest-europa), nu trebuiau să plătească taxe, și nu răspundeau decât în fața papei.[8]
Cu o misiune clară și cu resurse abundente la dispoziție, Ordinul a crescut repede. Templierii erau adesea forța de avangardă în bătălii cheie ale Cruciaților, când cavalerii în armură atacau frontal, într-un dispozitiv în formă de vârf de lance, în încercarea de a sparge liniile adversarilor. Una dintre cele mai mari victorii a fost la Bătălia de la Montgisard, din 1177, când o armată creștină din care făceau parte și circa 500 de templieri a reușit să învingă o armată a lui Saladin de peste 26.000 de soldați.[9]