Предыдущая публикация
Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu (Fragment II)
Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu nu vine pe pământ pentru a-Și desăvârși umanitatea normală. El nu vine pentru a face lucrarea umanității normale, ci numai pentru a face lucrarea divinității în umanitatea normală. Ceea ce Dumnezeu spune referitor la umanitatea normală nu este ceea ce își imaginează omul că este. Pentru om, „umanitate normală” înseamnă să ai o soție sau un soț și fii și fiice. Acestea sunt dovezi ale faptului că ești o persoană normală. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Pentru El, umanitatea normală înseamnă a avea gânduri omenești obișnuite, vieți omenești obișnuite și a fi născut din oameni obișnuiți. Dar normalitatea Sa, spre deosebire de cum omul înțelege normalitatea, nu include a avea o soție sau un soț și copii. Adică, pentru om, umanitatea normală despre care vorbește Dumnezeu este ceea ce omul ar considera absența umanității, aproape fără emoții și aparent fără vreo nevoie trupească, asemenea lui Isus, care a fost o persoană obișnuită doar pe dinafară, având înfățișarea unei persoane obișnuite, dar, în esență, nu avea în totalitate tot ceea ce ar trebui să aibă o persoană obișnuită. Din aceasta se poate vedea că esența Dumnezeului întrupat nu cuprinde tot ceea ce ține de umanitatea normală, ci doar o parte din lucrurile cu care oamenii ar trebui să fie înzestrați, pentru a menține rutina unei vieți normale și a menține capacitatea omenească normală de rațiune. Dar aceste lucruri nu au nimic de-a face cu ceea ce omul consideră umanitate normală. Acestea sunt ceea ce Dumnezeu întrupat ar trebui să aibă. Există aceia care susțin, totuși, că despre Dumnezeul întrupat se poate spune că are o umanitate normală doar dacă are o soție, fii și fiice, o familie. Fără aceste lucruri, spun ei, El nu este o persoană normală. Te întreb atunci: „Are Dumnezeu o soție? Este posibil ca Dumnezeu să aibă un soț? Poate Dumnezeu să aibă copii?” Nu sunt acestea erezii? Totuși, Dumnezeul întrupat nu poate să răsară din crăpătura unei stânci sau să cadă din cer. El poate fi născut doar într-o familie omenească normală. De aceea, El are părinți și surori. Acestea sunt lucrurile pe care umanitatea normală a Dumnezeului întrupat ar trebui să le aibă. Așa a fost cazul cu Isus. Isus a avut un tată și o mamă, surori și frați. Toate acestea erau normale. Dar, dacă El ar fi avut o soție și fii și fiice, atunci umanitatea normală a Lui nu ar fi fost aceea pe care Dumnezeu a dorit ca Dumnezeul întrupat să o aibă. Dacă așa ar fi stat lucrurile, El nu ar fi putut să lucreze în numele divinității. El a putut să facă lucrarea divinității tocmai din cauza faptului că nu a avut soție și copii, și totuși a fost născut din oameni normali într-o familie normală. Pentru a clarifica aceasta și mai mult, ceea ce Dumnezeu consideră o persoană normală este o persoană născută într-o familie normală. Doar o astfel de persoană este calificată pentru a face o lucrare divină. Dacă, pe de altă parte, persoana a avut o soție, copii sau un soț, acea persoană nu ar putea să facă lucrare divină, deoarece ea ar avea doar umanitatea normală de care au nevoie oamenii, dar nu umanitatea normală pe care o pretinde Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu consideră a fi și ceea ce oamenii înțeleg sunt deseori lucruri extrem de diferite, foarte departe unul de altul. În această etapă a lucrării lui Dumnezeu, există multe aspecte care sunt contrare noțiunilor oamenilor și diferă foarte mult de ele. Se poate spune că în această etapă a lucrării lui Dumnezeu numai divinitatea este implicată în lucrare, în timp ce omenirea acordă sprijin. Deoarece Dumnezeu vine pe pământ ca să-Și facă El Însuși lucrarea, mai degrabă decât să-i permită omului să își aducă contribuția, acesta constituind motivul pentru care Se întrupează pe Sine Însuși (într-o persoană incompletă, normală) ca să-Și facă lucrarea. El profită de întruparea Sa pentru a prezenta omenirii o nouă epocă, pentru a spune omenirii despre următoarea etapă a lucrării Sale și a le cere oamenilor să practice în conformitate cu calea descrisă în cuvintele Sale. Cu aceasta, Dumnezeu Își încheie lucrarea în trup și este pe cale să plece din rândul oamenilor, nu mai trăiește în trupul umanității normale, ci mai degrabă Se îndepărtează de om pentru a-Și continua o altă parte a lucrării. Atunci, folosind oameni după inima Sa, El Își continuă lucrarea pe pământ în acest grup de oameni, dar în umanitatea lor.
Dumnezeul întrupat nu poate sta cu omul pentru totdeauna deoarece Dumnezeu are mai multă lucrare de făcut. El nu poate fi legat de trup; El trebuie să abandoneze trupul pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă, deși face acea lucrare într-un chip trupesc. Când Dumnezeu vine pe pământ, El nu așteaptă până ce a atins forma pe care o persoană normală ar trebui să o obțină înainte de a muri și de a părăsi omenirea. Indiferent cât de bătrân este trupul Său, când este terminată lucrarea Sa, El se duce și părăsește oamenii. Pentru El nu există vârstă, El nu Își numără zilele conform duratei de viață omenești; în schimb, El Își termină viața în trup conform etapelor lucrării Sale. Poate există unii care simt că Dumnezeu, venind în trup, trebuie să Se dezvolte până la un anumit nivel, să ajungă la o vârstă înaintată și să plece doar când acel trup moare. Aceasta este imaginația omului; Dumnezeu nu lucrează așa. El vine în trup numai ca să facă lucrarea pe care El trebuie să o facă și nu să trăiască viața unui om obișnuit născut din părinți, care crește, își întemeiază o familie, începe o carieră, face copii sau experimentează bucuriile și necazurile vieții — toate activitățile unui om obișnuit. Când Dumnezeu vine pe pământ, acesta este Duhul lui Dumnezeu care îmbracă un trup, care vine în trup, dar Dumnezeu nu duce viața unui om obișnuit. El vine doar pentru a îndeplini o parte din planul Său de gestionare(planul mântuirii). După aceea, El va părăsi omenirea. Când vine în trup, Duhul lui Dumnezeu nu desăvârșește umanitatea normală a trupului. Mai degrabă, la un moment pe care Dumnezeu l-a predeterminat, divinitatea trece direct la lucru. Apoi, după ce a făcut tot ceea ce trebuie să facă și după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de slujire, lucrarea Duhului lui Dumnezeu în această etapă este terminată, moment în care viața Dumnezeului întrupat se termină, de asemenea, indiferent dacă trupul Său Și-a consumat zilele. Aceasta înseamnă că, indiferent în ce etapă a vieții ajunge trupul, indiferent cât de mult trăiește pe pământ, totul este decis de lucrarea Duhului. Nu are nimic a face cu ce consideră omul a fi umanitatea normală. Să Îl luăm pe Isus ca exemplu. El a trăit în trup timp de treizeci și trei de ani și jumătate. În ceea ce privește durata de viață a unui trup omenesc, El nu ar fi trebuit să moară la acea vârstă și nu ar fi trebuit să plece. Dar pe Duhul lui Dumnezeu nu Îl interesa deloc acest lucru. Lucrarea Sa fiind terminată, la acel punct trupul a fost luat, dispărând împreună cu Duhul. Acesta este principiul prin care Dumnezeu lucrează în trup. Și astfel, la drept vorbind, Dumnezeu întrupat este fără umanitate normală. Pentru a reitera, El vine pe pământ nu pentru a trăi viața unei ființe umane obișnuite. El nu Își întemeiază mai întâi o viață normală umană și apoi începe să lucreze. Mai degrabă, atât timp cât El se naște într-o familie umană normală, El poate face lucrarea divină. El nu are nici cea mai mică intenție omenească, nu este lumesc și, cu siguranță, nu adoptă modurile de viață ale societății, nici nu se implică în gândurile sau ideile omului, cu atât mai puțin aderă la filozofiile de viață ale omului. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu întrupat intenționează să o facă și ea este, de asemenea, semnificația practică a întrupării Sale. Dumnezeu vine în trup, în principal, pentru a face o etapă a lucrării care trebuie făcută în trup, fără a trece prin alte procese triviale și, în ceea ce privește experiențele unui om obișnuit, El nu le are. Lucrarea pe care trupul lui Dumnezeu trebuie să o facă nu include experiențe omenești obișnuite. Astfel, Dumnezeu vine în trup pentru a îndeplini lucrarea pe care El trebuie să o îndeplinească în trup. Restul nu are nicio legătură cu El. El nu trece prin atât de multe procese triviale. Odată ce lucrarea Sa este făcută, semnificația întrupării Sale se termină de asemenea. Terminarea acestei etape înseamnă că lucrarea pe care El trebuie să o facă în trup s-a terminat, iar lucrarea de slujire a trupului Său este finalizată. Dar El nu poate să continue să lucreze în trup la nesfârșit. El trebuie să lucreze într-un alt loc, un loc în afara trupului. Doar în acest mod poate lucrarea Sa să devină mai completă și să se extindă mai mult. Dumnezeu lucrează conform planului Său original. El știe la fel de clar precum palma mâinii Sale ce lucrare trebuie să facă și ce lucrare a finalizat. Dumnezeu îl conduce pe fiecare om pe o cale pe care El a predestinat-o deja. Nimeni nu poate scăpa de aceasta. Doar aceia care urmează călăuzirea Duhului lui Dumnezeu vor putea să intre în odihnă. S-ar putea ca, în lucrarea de mai târziu, să nu fie Dumnezeu cel care vorbește în trup pentru a călăuzi omul, ci un Duh cu formă tangibilă care călăuzește viața omului. Doar atunci va putea omul să Îl atingă în mod concret pe Dumnezeu, să se uite la Dumnezeu și să intre complet în realitatea pe care o pretinde Dumnezeu, pentru a deveni desăvârșit de Dumnezeul practic. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o îndeplinească, ceea ce El a planificat de mult timp. Din aceasta, voi ar trebui să vedeți cu toții calea pe care ar trebui să mergeți!”
din „Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu”
13:02
Следующая публикация
Нет комментариев